Meniu

Coșul meu
0.00 lei
Jurnalul de Hypersănătate
Salvestrolii din plante sunt citostatice naturale

SALVESTROLII din fructe si legume UCID celulele TUMORALE

După lungi cercetări ce au durat 35 de ani, doi profesori englezi, Dan Burke şi Gerrald Potter, au reuşit să explice la nivel molecular care este legătura dintre consumul de fructe şi legume şi refacerea celulelor, prin descoperirea salvestrolilor care pot combate cancerul.

Cu implicaţii de necontestat în prevenirea şi lupta cu cancerul, descoperirea confirmă şi demonstrează științinfic ceea ce până acum erau doar supoziţii empirice: importanţa unui regim bazat pe fructe şi legume în prevenirea şi lupta cu cancerul.

Salvestrolii sunt substanţe pe care plantele le produc în lupta de apărare împotriva agenţilor agresivi externi: ciuperci, viruşi, bacterii, lumina UV şi insecte şi acţionează prin proprietăţile lor chimice ca un scut de apărare al plantei.

Aceşti fitonutrienți sunt folosiţi şi de organismul uman în prevenirea cancerului, dar şi în lupta cu maladia deja instalată. Din păcate, salvestrolii nu pot fi produşi de organism şi prin urmare trebuie furnizaţi prin intermediul alimentaţiei.

Cum sunt distruse celulele canceroase

Un mecanism, care este rar menţionat în studiile de nutriţie, arată că enzima CYP1B1, considerată în momentul de faţă un marker universal al celulelor canceroase, este prezentă doar în celulele tumorale. Aceasta are capacitatea de a converti diferite substanţe în produşi citotoxici pentru celulele canceroase.

Rolul acestei enzime este de a “supraveghea” celula tumorală şi de a activa salvestrolii (fitonutrienții din fructe şi legume) transformându-i în substanţe care declanşează moartea programată a celulei – cunoscută sub numele de apoptoză. Cercetările actuale urmăresc determinarea enzimei CYP1B1 pentru depistarea şi monitorizarea formelor timpurii de cancer.

Salvestrolii sunt probabil cea mai importantă descoperire în nutriţie de la descoperirea vitaminelor! S-au identificat mai mult de douăzeci de fitonutrienți (bioflavonoizi, acizi carboxilici, stilbene, stilbenoizi) în legume, plante şi fructe, cu numitorul comun de a induce apoptoza în celulele canceroase, după activare prin intermediul enzimei CYP1B1.

Cercetătorii au numit acest grup de fitonutrienți „salvestroli” – salve înseamnă a salva, iar strol este preluat de la cuvântul resveratrol, primul salvestrol studiat.

Meritul cercetătorilor constă în faptul că şi-au dat seama că aceasta enzimă nu este doar semnul că s-a instalat boala, ci au realizat că este de fapt o enzimă salvatoare. Ei au demonstrat că, atunci când întâlneşte fitonutrienți din categoria salvestrolilor, enzima transformă salvestrolii în substanţe toxice care produc moartea programată a celulei canceroase – apoptoza.

Un alt atu al salvestrolului este biodisponibilitatea crescută, adică viteza cu care substanţa activă este cedată, absorbită în organism şi efectul propriu zis la locul de acţiune, respectiv celula canceroasă”, explică farmacist pr. Iuliana Vasilache.

Studiile arată eficiența salvestrolilor

Până în prezent, studiile în vitro au arătat că salvestrolii induc apoptoza în celulele tumorale derivate din creier, sân, prostată, colon, ovar, testicul şi ţesutul pulmonar. Rezultatele tratamentului (suplimentar) cu extract concentrat de salvestroli la pacienţii cu cancer sunt încurajatoare.

S-au realizat mai multe studii de caz în 2007 şi în 2010 pe grupuri mici de pacienţi cu cancer cu celule scuamoase în stadiul 2, melanom în stadiul 4, cancer de prostată, o formă agresivă de cancer de san în stadiul 3 şi un cancer de vezica urinară, dar şi cancer de sân în stadiul 3, cancer hepatic în stadiul 2, cancer de colon, cancer de prostată recidivat.

Printr-o dietă în care li s-au administrat salvestroli, în toate cazurile au fost raportate remisii complete. Echipa de cercetare este convinsă că natura ne oferă prin hrană un promedicament natural sub forma salvestrolului. CYP1B1 servește drept enzimă salvatoare care metabolizează salvestrolul în agenți anticanceroși și ne scapă de celulele canceroase.

Salvestrol este un complex natural conceput de cei doi profesori ce activează în domeniul oncologiei Dan Burke şi Gerrald Potter. Aceștia au ajuns la o combinaţie de extracte din fructe, obținută în urma testelor făcute în laboratoarele de cercetare, pe ţesuturile canceroase din creier, cancer de sân, cancer de prostată, cancer de colon, cancer ovarian, cancer de testicule, cancer pulomonar, cancer de sânge.

Sub acţiunea enzimei CYP1B1, salvestrolii se activează în substanţe citostatice naturale, care forţează celula tumorală să moară. Acest mecanism nu afectează celulele normale (sănătoase), deoarece enzima este prezentă doar în celulele canceroase. Astfel, acțiunea este direcţionată doar pe zona bolnavă, fără a avea efecte secundare. Ingredientele folosite în realizarea acestui produs sunt 100% naturale, dintr-un complex de fructe, incluzând extract de portocală amară, extract de afin, extract de mure, extract de struguri şi excipienţi din faină de orez. Nici un fruct utilizat nu a fost modificat genetic, tratat cu pesticide sau agenţi fungicizi.

Salvestrolii din fructele şi legumele prelucrate sunt aproape distruşi

Ceea ce producătorii de fructe şi legume în cantităţi industriale au omis, sub îndemnul profiturilor uriaşe, este faptul că prin pesticidele şi fungicidele folosite, au scăzut proprietăţile nutritive şi curative ale fructelor şi legumelor. Practic, prin pesticizare şi tratare cu agenţi antifungici plantele nu mai au nevoie să-şi pună în acţiune mecanismele naturale de apărare, prin urmare nu mai produc fitoalexine (salvestroli). În plus, consumul de alimente tratate cu pesticide facilitează ingerarea de substanţe cangericene provenite din reziduurile pesticidelor. Alt treilea neajuns al pesticidelor ajunse în organism este chiar inhibarea enzimei CYP1B1, care nu mai este capabilă să activeze şi puţinii salvestroli furnizaţi de legumele și fructele agriculturii moderne.

Pentru că salvestrolii au gust astringent – amărui, nu induc consumul sporit, în comparaţie cu un fruct sau o legumă dulce. De aceea, producătorii de fructe şi legume elimină aceste substanţe miraculoase pentru a obţine un produs alimentar încadrat în anumite standarde: cu un calibru bine definit, cu gustul, culoarea şi limpezimea alimentelor rafinate, cum ar fi sucurile de fructe sau uleiul de măsline. Amar nu înseamnă întotdeauna rău.

Culturi moderne tratate cu pesticide chimice
Culturi moderne tratate cu pesticide chimice

„Dieta actuală a omului modern conţine cu 80-90% mai puţini salvestroli decât cea din urmă cu 50-100 de ani. Numai alimentele bio (neprocesate) şi mâncarea raw încă mai conţin cantităţi relevante de salvestroli. Reducerea salvestrolilor de protecţie şi creşterea substanţelor cancericene din alimente pare să fi contribuit la creşterea incidentei cancerului în ultimul deceniu, declara Prof. Gerrald Potter vis-a-vis de ultimul studiu legat de importanta salvestrolilor. Gerrald Potter este profesor de chimie farmaceutică la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității De Montfort din Leicester, Marea Britanie. Aici el coordonează Grupul de Cercetare a Medicamentelor Anticanceroase, un grup care se ocupă cu dezvoltarea și descoperirea agenților tumorali selectivi pentru siguranța tratamentului cancerului”, explică farmacist pr. Iuliana Vasilache.

Articol publicat inițial de Puterea.ro

Informațiile prezentate servesc în scop educațional și informațional. Pentru sfaturi medicale vă recomandăm consultul medical de specialitate.

Dacă te abonezi la Newsletter-ul Hypernatura.com vei primi gratuit cele mai noi și apreciate articole direct în căsuța ta de e-mail!

Scrie un comentariu

Sună acum 0754045411
Close
Compară
Favorite 0
Afișează Produse Favorite Continuă Cumpărăturile